De ce oamenii nu iubesc adevărul? (Sf. Augustin, Confesiuni)

"Ei iubesc, fireşte, şi adevărul, pe care nu l-ar iubi dacă în memoria lor nu s-ar afla o oarecare noţiune a adevărului. De ce atunci să se bucure de adevăr? De ce nu sunt fericiţi? Fiindcă sunt mult mai intens preocupaţi de alte lucruri, a căror putere de a-i face fericiţi este mai mare decît puterea de a-i face fericiţi a firavei amintiri a adevărului. În oameni încă se mai află o mică lumină; să meargă, să meargă, pentru ca să nu-i apuce întunericul! Dar de ce adevărul naşte ură? De ce este văzut ca un duşman unul din slujitorii Tăi vestind adevărul, de vreme ce oamenii iubesc viaţa fericită, care nu este altceva decît bucuria întemeiată pe adevăr? Aceasta nu se întîmplă decît pentru că iubirea pentru adevăr este atît de mare încît oricine iubeşte ceva care nu este adevărat vrea ca ceea ce iubeşte să fie adevărat şi, fiindcă nu vrea să admită că se înşeală, nu vrea nici să se lase convins că greşeşte! Şi astfel, oamenii urăsc adevărul de dragul a ceea ce cred ei că este adevărat. Iubesc adevărul cînd îi scaldă în lumina lui şi îl urăsc cînd îi contrazice. Deoarece nu le place să fie înşelaţi, dar vor să-i înşele pe alţii, oamenii iubesc adevărul cînd el li se prezintă, dar îl urăsc atunci cînd le arată greşelile lor. Iată pedeapsa cu care adevărul îi răsplăteşte: ei nu vor să le fie dezvăluită greşeala, dar el le-o dezvăluie totuşi în pofida voinţei lor şi, în acelaşi timp, rămîne ascuns pentru ei. Da, aşa, chiar aşa este spiritul omenesc! Orb şi delăsător, dezgustător şi neruşinat, el vrea să se ascundă, dar nu acceptă ca nimic să-i fie ascuns. Dar este răsplătit prin chiar contrariul dorinţei lui: el însuşi nu poate ascunde adevărul, dar adevărul îi rămîne ascuns. Şi totuşi, chiar şi aşa, oricît de nenorocit ar fi, spiritul preferă să-şi afle bucuria în adevăr decît în minciună. Şi va fi cîndva fericit dacă, lăsînd deoparte orice piedici sau supărări, se va bucura de singurul Adevăr, prin care sunt adevărate toate celelalte lucruri."

Iubirea - Sf. Augustin

Daca ma iubesti, nu plange!


Daca vei cunoaste misterul

Nemarginit al cerului

unde traiesc acum ,

cu orizonturi fara de sfarsit
cu lumina care cuprinde
si patrunde-orice lucru,
nu ai mai plange, daca ma iubesti!
De -acum sunt invaluit
de farmecul lui D-zeu
in nesfarsita lui frumusete.
Cele de odiniora
sunt atat de mici in comparatie
cu toate acestea!
Mi -a ramas dragostea ,
fata de tine,
o tandrete atat de mare
pe care tu nici nu ti-o poti imagina.
Traiesc o bucurie curata
In necazurile vietii
gandeste-te la acest lacas
unde vom fi impreuna intr-o zi,
dincolo de moarte,
saturati de apele izvorului nesecat
al bucuriei si al iubirii nesfarsite.
Nu plange,
daca ma iubesti cu adevarat!

Citate - Sf. Augustin 

Masura potrivita in dragoste este sa iubesti fara masura

A da cu placere valoreaza mai mult decat ceea ce dai.

 Rabdarea este insotitoarea intelepciunii

 Frumuseţea conjugală este curăţirea procreaţiei... aceasta este menirea căsătoriei.

Căci definiţia omului este aceasta: Animal raţional muritor. 

 E în noi ceva mai adânc decât noi înşine.

A spune cuiva "te iubesc" înseamnă de fapt "tu nu vei muri niciodată".

 

 

 

Iubirea

• Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a urca la el. – Michelangelo Buonarotti

• Iubirea nu inseamna placere. – Confucius

• Iubirea inseamna a fi doi si a nu fi decat unul. Un barbat si o femeie ce se topesc intr-un inger. – Victor Hugo

• Vrei sa fii iubit, iubeste! – Seneca

• Eu m-am nascut ca sa iubesc. – Sofocle

• Iubeste putin cel ce poate spune prin cuvinte cat iubeste. – Dante Aligheri

• Spune-mi cine te admira si te iubeste si iti voi spune ce fel de om esti. – Charles Augustin Sainte-Beauve

• Omul are nevoie de dragoste. Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor. – Victor Hugo

• Dragostea imatura spune ‘Te iubesc pentru ca am nevoie de tine’. Dragostea matura spune ‘Am nevoie de tine pentru ca te iubesc’. – Erich Fromm

Citate despre viata

Viata e plina de fumusete. Observ-o. Observa albinele, copiii, fetele zambitoare. Miroase ploaia si simte vantul. Traieste-ti viata la intregul ei potential, si lupta pentru visele tale. – Ashlay Smith

Diferenta dintre scoala si viata? La scoala ti se da o lectie, apoi un test. In viata, ti se da un test care te invata o lectie. – Tom Bodett

Doar o viata traita pentru altii e o viata care meita traita. – Albert Einstein

Uneori cele mai mici decizii iti pot schimba viata pentru totdeauna. – Keri Russell

Cand iti doresti o viata fara griji, adu-ti aminte ca stejarii cresc puternici doar in vanturi contrare, iar diamantele se fac doar sub presiune. – Peter Marshall

Viata e arta de a desena fara radiera. – John Gardner

Exista doar doua modalitati de a te refugia din viata: muzica si pisicile. – Albert Schweitzer

Modul in care ne petrecem fiecare zi e modul in care ne petrecem viata. – Annie Dillard

Poate ca ochii nostri au nevoie sa fie spalati de lacrimi din cand in cand, ca sa putem vedea viata mai clar dupa. – Alex Tan

Nu este lucru înţelept să spui: “voi trăi”; viaţa de mâine este prea târzie – trăieşte azi. – Martialis

Nu contează unde te afli numai să trăieşti, să trăieşti, să trăieşti! Oricum ar fi viaţa – dar să trăieşti! – Dostoievski

Este foarte periculos să trăieşti. Cine trăieşte, moare. – Stanislaw Jerzy Lec

Secretul unei vieţi pline e să trăieşti periculos. – Friedrich Nietzsche

Mereu ne gândim cum vom trăi şi niciodată nu trăim în prezent. – Manilius

Orice interes arătat faţă de boală şi moarte nu este decât altă expresie a interesului pentru viaţă. – Thomas Mann

Esenţială este întrebuintarea vieţii, nu durata sa. – Seneca

Radu Gyr

Întrebare 

Adanca-i noaptea, orele profunde...
Gemand, spre raftul cartilor mă-ndrum
si-ntreb în soapta fiece volum:
-Tu esti? Si cartea fuge si se-ascunde.

Plangand, intreb portretul ei acum:
-Tu esti? Si nici iubita nu-mi raspunde.
Imi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
intreb: -Tu esti? Si cupa piere-n fum.

Si-ntreb si spada mea: -Tu esti? Si tace.
Si, cum mă prabusesc în jilt, infrant,
din zid o umbra alba se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sange în cuvant
si-n ochii lui Iisus e numai pace.
Intreb: -Tu esti? Si umbra spune: -Sant.

Imi este foarte draga aceasta poezie, totdeauna imi da fiori cand o citesc.

Radu Gyr

ISUS IN CELULA

"Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a făcut semn ca să tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea căpătâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani...

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui."

Titina Nica ŢENE - Cheia Bătrânei

"Stă bătrâna gârbovită pe o bancă sub un tei, toate tristeţile lumii stau ascunse-n ochii ei.   Se gândeşte neîncetat

la căsuţa ei umilă

ce i-au vândut-o copiii

ca să-şi construiască vilă.

Dar în vilă n-are loc,

i-au făcut lângă grădină

cămăruţă cu un geam

să privească spre lumină.

“Fii, măicuţă mulţumită

să  ne-ajuţi pe fiecare!

Cine astăzi ţi-ar mai da

farfuria cu mâncare?

Că dacă ai îmbătrânit

nu este a noastră vina,

vila se-ntreţine greu

şi vrem să schimbăm maşina.!”

În clipele de răgaz

ascunzând o cheie-n mână,

se îndreaptă către casa

unde a fost, cândva, stăpână.

Numai cheia i-a rămas

că în rest toate sunt duse,

casă, tinereţe, soţ,

sunt durerile-i nespuse.

Lung priveşte printre gard

şi îşi vede viaţa toată,

simţind cum din ce în ce

de puteri este lăsată.

Însă, într-o dimineaţă,

au găsit lângă grădină,

moartă, pe bătrâna mamă,

tot strângând o cheie-n mână."