Ah, e viata!
O viata am si-aceea-i plina de durere,
Oriunde sunt si orice fac,
Nu vad si nu aud, decat chipul-ti si vocea
Ce straluce de iubire...
Dar ce trist, c-aceasta amagire
Nu e decat un strigat de durere, de-ajutor,
Ce-a devenit in inima-mi pustie
O dulce, calda, poveste de amor.
Oare de ce nu pot sa sting aceasta flacar-arzatoare,
Ce pieptu-mi arde pana la dureroasa-mi disperare?
Ce mi-ai facut de nu te pot uita,
Incat cu lacrimi mari de sange
Caut in intuneric, o raza ce ma va binecuvanta?
Unde esti tu raza salvatoare,
Speranta mea in viitor?....
Arata-te si reinvie-mi sufletul
Ce trist el s-a facut strigoi.
...si simt cum din adancul golului intunecat,
O voce calda urca, cu grija si incet, ... atat de-ncet! ...
Cu nerabdarea mea o zgariu, incerc sa o apuc,
iar ea cu bunatatea chinului ce l-a avut,
Accepta toate astea si iarta tot ce i-am facut.
Cine esti tu oare, speranta luminata?
De unde te cunosc, de ce tu ma ajuti?
Se uita la mine si-mi zambeste
Si-o voce calda, dulce, vie, aud in sufletu-mi uscat:
"Iubeste, iarta si vin-o dupa mine."
Ma uit la el cu ochii mari si umezi,
Incet, usor, il vad si-l simt tot mai puternic...
Vai, e plin de rani, de sange ce-i curge-n valuri mari!
Uite, privind spre el cu teama si durere, peste durerea din trecut,
S-a rupt o rana a mainii drepte,
Din care sange-i curge acuma, ne-ntrerupt.
Oh, Doamne, ce-am facut?
Tare ingrozita, ma uit in ochii lui...
Si ce vad?
Multimi de raze de lumina, purtand pe unda lor iubirea,
Patrund incet, cu grija si blandete, in sufletul intunecat.
Iar din rana lui, rana mainii drepte,
Simt cum ii curge-n mine sangele...
Oh, ce fericire, durerea si chinul din mine au murit.
Ma simt atat de libera, usoara si plina de iubire,
Ca-mi vine-acum sa zbor, sa zbor ... spre infinit!
Scaldata in lumina, cu bucurie-n suflet si ochii inlacrimati,
Ma uit spre sursa de iubire ce viata ea mi-a dat,
Dar unde-i?
In locul ei e-o raza, ce straluce cu putere
Si-o voce, parca, aud venind din ea.
Ah, acuma inteleg ce-a fost si ce s-a intamplat.
Speranta luminata ce aparea in clipa cea mai grea,
Era a lumii suflet, Isus Mantuitorul nostru,
Era insasi viata ce palpaie neincetat
Chiar si-n locul cel mai negru, mai adanc si ne-ndurat.
Oh, suflet slab si zbuciumat,
Priveste-n ochii Lui, adanc si ne-ncetat.
Deschide-te si-accepta ale Lui rani, oricat ar fi de mari.
Ti-e frica? De ce? Ca te simti tu vinovat?
Caieste-te si cere-I ajutor, ca-n sufletu-ti murdar,
Pacea, fericirea si iubirea sa isi faca pentru totdeauna loc.
